Archive for the ‘Sanatate’ Category

Faldurii de la ureche pot sa spuna totul despre bolile de inima ale pacientilor

Intr-un studiu din 1973 un doctor a descoperit o legatura stransa intre anghina si faldurii in diagonala de la lobii urechilor.

Accidentele vasculare cerebrale si bolile de inima erau cauzele cele mai frecvente ale acestor simptome.

75% dintre cazurile diagnosticate aveau acest semn distinctiv. Nu se stie exact de ce apare aceasta anomalie fizica la cei cu boli de inima si probleme de circulatie.

Multi sustin ca aceasta deformare se poate datora problemelor arteriale din zona respectiva.Altii pun acest aspect deosebit pe seama imbatranirii celulare din locul respectiv.

Inca din vremea romanilor avem un bust al lui Hadrian care are lobii urechilor cu semnul respectiv, deci acesta s-ar putea sa fi suferit de inima. De ce a murit Hadrian? De inima, din ce spun scrierile ramase de atunci, inima sa i-a cedat cand nu se astepta din cauza unei congestii.

Confort si siguranta pentru persoanele imobilizate

saltea-antiescare-OrtopedicaUn somn linistit nu face altceva decat sa ne monteze pentru o noua zi, sa ne puna din nou rotitele in miscare, iar pentru asta avem nevoie de un pat potrivit cu o saltea pe masura. Cine spune ca atunci cand esti obosit poti dormi si pe paie, nu stie ce inseamna somnul lipsit de calitate si cu siguranta nu stie ce inseamna un pat nepotrivit starii fiecaruia de sanatate. Pentru persoanele care stau mai mult la pat din cauza unei afectiuni, au fost create un anumit tip de saltele antiescare. De exemplu, sunt multi oameni care din pricina unei boli sau chiar din pricina varstei sunt obligati sa stea foarte mult timp in pat.

Pentru confortul lor a fost realizata de catre Ortopedica un tip de saltea, numita saltea antiescare, la un pret tot mai accesibil pentru toata lumea, realizata in functie de nevoile fiecaruia, care pune inainte de toate siguranta si confortul. Cand vorbim de avantajele aduse de o saltea antiescare de la Ortopedica, lider pe piata in domeniu, tinem cont de faptul ca salteaua antiescare este destinata bolnavilor care sunt siliti sa stea mult timp culcati si pot ajunge sa faca inclusiv rani din aceasta cauza. Se stie ca zonele de presiune ale unei saltele antiescare se modifica la fiecare 5 minute, un avantaj foarte mare, ceea ce faciliteaza circulatia sangelui si determina reducerea presiunii in zonele sensibile ale corpului pacientului. Un avantaj in plus al achizitiei de saltele antiescare este faptul ca acestea pot fi igienizate foarte usor cu alcool sau cu apa si sapun, ceea ce faciliteaza intretinerea unei igiene corespunzatoare.

In urma achizitiei de saltele antiescare veti putea resimti benaficiile chiar de la prima utilizare. De pilda, un somn mai linistit si un confort ridicat in ceea ce priveste igiena intima, dar si imbunatatirea standardului de viata si o mobilitate mai buna. Prin utilizarea celor mai noi tehnologii de productie, Ortopedica vine in intampinarea clientilor cu diverse dispozitive medicale ortopedice, printre care si saltele antiescare. care au menirea de a usura viata persoanelor cu dizabilitati fizice sau care trebuie sa isi trateze o problema, o afectiune.

Rezolva problema transpiratiei

transpiratieFoarte multe femei se confrunta cu problema transpiratiei excesive, iar in zilele de vara aceasta problema devine si mai acuta. Ar trebui sa stii ca folosirea ireationala a deodorantului poate avea efecte nefaste asupra pielii sau si mai rau, poate provoca afectiuni acute. Ar trebui sa citesti cu atentie lista componentelor aniperspirantului si sa te asiguri ca nu contine ingrediente nocive, cum ar fi aluminiu, de exemplu.
Este important sa intelegem ca este ceva natural faptul ca transpiram, nu trebuie sa ne fie rusine de asta, dar trebuie sa avem grija in mod regulat de igiena noastra. In primul rand, dusul de dimineata poate fi mult mai eficient in combaterea transpiratiei, de aceea, trebuie practicat cu regularitate. De altfel, mare grija la ceea ce mancam, deoarece alimentele picante provoaca un miros neplacut al transpiratiei. Pentru a combate acest miros, medicii recomanda sa mancam cat mai multe frunze de patrunjel.

Pentru un efect mai puternic al deodorantului ai trebui sa-l aplici seara, inainte de somn, deoarece noapte porii se deschid, absorb continutul acestuia si astfel efectul este mult mai semnificativ. De asemenea, ar trebui sa identifici deodorantul care ti se potriveste cel mai bine, acest lucru este posibil doar prin testare.
Fii atenta la imbracamintea pe ca o porti, mai ales in timpul verii, cand este foarte cald si transpiri mult mai mult. Evita vestimentatia din materiale sintetice, cum ar fi poliesterul, deoarece nu lasa pielea sa respiri si provoaca un miros urat de transpiratie. Opteaza pentru hainele din in si bumbac, care sunt comode, lasa pielea sa respire in voie. Poti opta si pentru pantaloni lungi din bumbac sau camasi cu maneci lungi din in/bumbac, astfel vei fi protejata de soare si te vei simti confortabil.

Ar trebui, totusi, sa te orientezi si spre metode alternative de combatere a transpiratiei. Pentru foarte multe femei, mirosul neplacut este cel care le face sa se simta stanjenite. Un remediu natural, de-a dreptul eficient, pentru a combate acest miros, este sucul de lamaie. Poti folosi chiar o lamaie obisnuita, seara si dimineata te freci cu ea la subrat si vei observa efectul in acelasi zi.
Vei transpira mai putin, evident, nu vei inceta sa transpiri definitiv, pentru ca transpiratia este un proces normal si sanatos al organismului, insa, vei observa ca transpiratia ta nu mai are acel miros neplacut. Aceasta este o alternativa mult mai sanatoasa deodorantelor obisnuite, care de-a dreptul functioneaza.

In farmacii mai pot fi procurate deodorante speciale, mult mai puternice, care stopeaza transpiratia. Aceste ”medicamente” functioneaza intr-adevar, insa, parerea mea este ca ele nu sunt deloc sanatoase, din simplul motiv ca nu trebuie stopat un proces natural si normal al corpului nostru. Tot ce trebuie sa facem este sa avem grija sa ne simtim noi confortabil, sa nu fim stanjeniti de faptul ca transpiram, ci sa avem o igiena corespunzatoare si sa apelam la metode naturiste de combatere a mirosurilor, care, de-a dreptul functioneaza. Prin urmare, hai la rontait frunze de patrunjel si la cumparat lamai.

Pune capat disconfortului si incepe sa porti o proteza dentara

proteze-dentareNu cred ca m-as fi decis vreodata sa incep sa port si eu o proteza dentara, daca nu ar fi fost insistentele interminabile ale sotului meu. Ideea este ca am avut probleme mari cu dintii atat dupa prima sarcina, cat si dupa a doua. Problemele s-au agravat si, efectiv, in vreo cinci ani, am ramas doar cu 5 dinti sanatosi, iar in legatura cu toti ceilalti, am fost nevoita sa apelez la un stomatolog si sa-mi fie extrasi. Evident, simteam un disconfort mai tot timpul, atat cand mestecam, dar si ma simteam intimidata de faptul ca nu mai am dintii frumosi de candva.

Cu toate astea, nu voiam nici in ruptul capului sa aud de proteze dentare, deoarece mi se parea ca se potrivesc doar pentru cei in varsta, iar eu eram prea tanara pentru asa ceva.
La insistentele sotului meu am cedat, insa, si mi-am facut programare pentru o consultatie la un stomatolog. Mie, sincer, nu-mi plac stomatologii si imi este uneori teama, chiar daca sunt deja o femeie matura. De aceea, aveam ceva emotii inainte sa intru in cabinet. Dupa consultatie, stomatologul mi-a propus varianta unei proteze dentare scheletate. In acelasi moment am vrut sa protestez, insa medicul m-a rugat sa-l las sa-si argumenteze propunerea.

Nu stiu cum s-a intamplat, ca mi-am propus sa incerc si sa vad cum o sa ma simt cu o proteza dentara.
Ideea este ca aceste proteze dentare scheletate sunt putin diferite, ele se fixeaza de dintii inca sanatosi si sunt mobile, de aceea, pot fi scoase cand nu le mai vrei sau cand simti ca te deranjeaza, asta presupune si o igiena corespunzatoare. Vrea sa impartasesc cu voi faptul ca am inceput sa ma simt mult mai bine si mult mai putin deranjata de zambetul meu, iar decizia mereu imi apartine: vreau, las proteza, vreau o port.

Ortodontia ne ajuta sa avem o dantura sanatoasa si usor de intretinut

ortodontieCine spune ca nu avem nevoie de ortodontie cu siguranta nu a avut probleme cu dantura sau cel putin le-a ignorat. Macar o data in viata noastra am constantat, privindu-ne in oglinda, ca un dinte sau mai multi, maselele sunt crescute putin mai altfel, deplasate fata de locul lor normal pe maxilare.

Ortodontia este poate singura specialitate stomatologica ce se ocupa de muscaturile incorecte, de asezarea dintilor pe maxilare si de relatiile disproportionate dintre maxilare. Un tratament ortodontic se realizeaza de la varste fragede, dar poate fi aplicat si adultilor care au o dantura ce prezinta mai multe anomalii ce se pot corecta. Se imbunatateste astfel aspectul dentar, dar si cel facial general. Pana la stabilierea unui anumit tip de aparat dentar pentru indreptarea dintilor, medicul ortodont se va folosi de modelele digitale pentru a stabili clar, in functie de problemele sesizate la nivelul danturii pacientului, care e mai bun pentru indreptarea defectelor ce impiedica vorbirea corecta si mestecarea corecta a alimentelor. Aparatele dentare folosite in ortodontie pot fi fixe si mobile, arcurile metalice fiind introduse in bracketii ortodontici din metal sau din ceramica.

Cu ajutorul unei cheite se strange aparatul ortodontic in asa fel incat sa „miste” dintii in pozitia corecta. Alte tratamente ortodontice presupun aplicarea de alignere, niste gutiere transparente care indreapta si aliniaza dintii, invisalign sau incognito, aparatul dentar se aplica cu bracketii pe fata linguala a dintilor, invizibil pentru cei care privesc pacientul. Pentru varste cuprinse intre 5 si 12 ani se folosesc aparate mobilizabile, care modifica dimensiunea maxilarelor si relatia dintre ele. Dupa tratamentul cu aparatul ortodontic se poarta contentiile, adica niste aparate speciale care retin dintii in pozitiile noi. Ele se poarta pana la un an continuu, dupa care doar noaptea, la indicatiile ortodontului. Daca nu va fi aplicata contentia atunci dintii se pot apropia, pot ajunge in pozitiile initiale, isi pot modifica noua pozitie in asa fel incat dantura va avea de suferit.

Boli comune si tratamente romane antice bizare

constipatiaConstipatia. Cand romanii antici aveau probleme cu mersul la baie, existau o serie de tratamente care se dovedeau a fi foarte eficiente. De exemplu, mancatul de gutui verzi, pastrate in miere putea fi de mare ajutor daca individul nu putea elimina materiile fecale din colon.

Amplasarea de bila de lup pe buric, alaturi de lapte, sare, miere putea sa fie poate cel mai bun tratament pentru usurarea defecatiei in caz de constipatie severa. Pentru cei care nu erau de acord cu ideea aceasta, fierea de taur putea sa fie pasata si amestecata cu pelin, urmand a fi aplicata exact ca un supozitor obisnuit cu efecte laxative. Sfecla proaspata pusa in suc si pastrata pentru cateva zile era foarte eficienta in caz de constipatie.

Ciudat sau nu, remediul mergea si pentru cei care aveau diaree. De altfel, orice fel de fruct era foarte bun in astfel de cazuri. Si varza era prescrisa pentru constipatie, la fel ca si alte multe remedii pe care si astazi le folosim.

Miscare in fiecare zi

miscareMi-e tare greu sa vad pe strada oameni grasi, oameni care nu incap pe un scaun in tramvai, oameni care te dezgusta numai prin felul in care deschid gura, pentru ca de cele mai multe ori o fac numai ca sa bage ceva in ea adica mancare. Nu ma trag dintr-un neam de oameni prea frumosi, nici prea slabi, nici prea inalti, nici prea urati. Eu am iesit ok. Adica in limitele normale. Tind sa cred ca toti am fost normali la inceputurile noastre, avand in vedere ca pruncii nascuti peste media de greutate sunt rari.

Care este secretul unei conditii fizice nu bune, ci doar potrivite? Sincer nu stiu. Eu de felul meu sunt o persoana activa si am ajuns sa cred ca fiecare om are felul lui de a fi si de aceea mai vezi si grasi pe strada si foarte grasi si asa mai departe… tind sa cred ca mai e si gena insa aici ma contrariez singura. Sora mea, care este cu un am mai mare decat mine este si cu vreo 30 de kilograme “mai mare” iar asta zau ca nu pot sa imi explic. Adica am fost crescute in aceeasi familie. Eu am o constitutie marunta, adica la 1,53 metri am vreo 50 de kilograme in zilele mele normale. Acum am ajuns la 58 datorita mamarutei care creste in mine (si ma tot intreb zilnic – oare ce fac oamenii grasi cu burta – cum rezista ei? Ca eu sincer abia ma mai pot ridica din pat cu nebunia asta de sarcina cu burtoiul cat butoiul si insa nu m-am ingrasat decat atat ca mi-a crescut ceva in fata).

In orice caz, sa revenim la ideea din titlu: sa faci miscare in fiecare zi! dar carevasazica, ce inseamna asta? Nu sa alergi, nu sa mergi la sala neaparat, ci pur si simplu sa faci miscare. Adica in loc de doua statii cu autobuzul – sa mergi pe jos, iar seara in loc sa stai in pat la tv sa mergi sa te misti prin cartier sau macar pe la magazine. Stiti de ce shopingul este unul dintre cele mai sanatoase sporturi? Din doua motive: 1. pentru ca te tine mereu in miscare si 2. pentru ca te alina sufleteste si mental, crescandu-ti self esteem-ul. Ce mai inseamna sa faci miscare? Mai inseamna si sa speli vasele dupa ce mananci putin si nu sa te asezi imediat in pat, sa faci curatenie dupa ce strangi masa si nu sa lasi in urma ta ca pe frontul de lupta, cu gandul rapid la somn. In plus – sa faci miscare mai inseamna si sa urci scarilesi nu sa mergi cu liftul, iar daca stai la parter atuncci incearca sa iesi cat mai des din casa.

Sfatul oricarui specialist este cu siguranta: fa miscare in fiecare zi. V-ati dat seama pana aici ca nu trebuie sa mergeti la sala pentru miscare. Iar daca aveti un caine sau chiar si o pisica, iesiti cu animalul afara. Cu cainele puteti chiar alerga, alaturi de el – iar dupa pisica – puteti alerga adica dupa ea :).

Monitorizeaza mai usor hipertensiunea arteriala cu un tensiometru profesional

hipertensiuneOrganismul uman este conceput pentru a functiona normal doar daca toate organele din corp au un ritm de functionare normal. Daca v-ati intrebat de ce creste tensiunea trebuie sa stiti ca de multe ori se intampla ca din cauza stresului sau a unor factori genetici, tensiunea noastra arteriala are tendinta sa creasca exagerat de mult. Asa apare hipertensiunea, manifestata prin presiunea prea mare exercitata de sange asupra vaselor de sange, avand simptome hipertensiune dintre cele mai grave. Complicatii care pot aparea in urma hipertensiunii arteriale cuprind bolile cardiace, accidentele vasculare cerebrale sau insuficienta renala.

Ca sa intelegem mai bine cum apare hipertensiune arteriala trebuie sa stim ca exista o tensiune sistolica, aparuta cand inima pompeaza cu putere sangele prin artere, si o tensiune diastolica, presiunea cea mai mica la nivelul arterelor in perioadele de relaxare ale muschiului cardiac. Cele doua tipuri de tensiuni pot creste sau scadea in functie de efortul fizic depus sau de anumite situatii stresante in care ne aflam. Exista si doua tipuri de hipertensiune arteriala, primara si secundara, cea de-a doua aparand in urma unor alte afectiuni si fiind mult mai grava. Printre cele mai intalnite simptome tensiune mare se numara aparitia letargiei, caracterizate prin modificarea starii de constienta, schimbarile bruste de comportament, de la delir si confuzie la halucinatii, iluzii, dar si durerile foarte mari la nivelul pieptului si presiune toracica. Alte simptome tensiune mare includ ameteala, vorbirea greoaie si neclara, sangerarile nazale, amortelile, paralizia, tahicardia-accelerarea ritmului cardiac pe o perioada scurta de timp, cefaleea, slabiciunea accentuata. Explicatii de ce creste tensiunea pornesc in primul rand de la intrebarea ce este hipertensiunea, apoi trebuie sa ne gandim la cauzele pentru care ne trezim cu tensiunea arteriala mare. Dintre cele mai frecvente cauze amintim alcoolismul, bolile cardiovasculare, anxietatea si stresul accentuat, ateroscleroza, leziunile cerebrale, tulburarile endocrine sau afectiunile renale. Hipercolesterolemia, deficitul de potasiu, alimentatia gresita pot fi alte cauze ale aparitiei tensiune arteriala mare. Cea mai buna metoda de preventie a tensiune diastolica mare este masurarea zilnica a tensiunii cu un tensiometru de mana sau de incheitura Sendo. Tensiometrele Sendo dispun de tehnologie testata clinic, sunt precise, afiseaza tensiune diastolica mare si permit controlul rapid al acesteia si evitarea unor complicatii generate de hipertensiune.

Aparatele pot masura tensiunea si in caz de aritmie, au garantie 5 ani, sunt simplu de utilizat, sunt durabile si compacte, fiind potrivite pentru orice categorie de varsta. Calitatea japoneza garantata de Sendo transforma aceste tensiometre in cele mai bune instrumente de monitorizare a tensiunii dvs. si de tratare a situatiilor in care aceasta depaseste limita admisa. Alaturi de masurare, tensiunea arteriala se poate tine in frau si printr-o alimentatie adecvata si un stil de viata sanatos. In alimentatia persoanelor cu hipertensiune ar trebui sa intre cat mai multe fructe si legume, substante diuretice, cat mai putine lucruri sarate, dar si miscare multa, evitarea locurilor de munca foarte stresante si efortului prea mare. De asemenea, in alimentatia persoanelor cu hipertensiune nu au ce cauta grasimile in exces, alimentele procesate excesiv sau orice fel de tip de mancare care poate duce la tensiune arteriala accelerata.

Scapa de durerile cauzate de artrita si guta cu o singura operatie

boala-gutaDurerile articulare sunt o obisnuinta, mai ales la varste avansate dar nu numai, si din pacate multi dintre noi nu stim sau nu dorim sa ne tratam, lasam totul pe seama unui gel sau a anti-inflamatoarelor, fara sa avem un diagnostic si indicatii clare de tratament. Cele mai frecvente cauze pentru durerile de articulatii sunt guta si artrita reumatoida, in cazul primei ajungandu-se adesea in cadrul tratamentului la operatie pentru boala guta, iar in cea de-a doua fiind nevoie de tratamente particularizate.

La prima vedere boala guta si artrita reumatoida par a fi cam acelasi lucru. Ambele boli cauzeaza inrosirea si umflarea articulatiilor si dureri uneori insuportabile. Ambele pot cauza dizabilitati serioase si pot afecta calitatea vietii in general. Insa cam aici se opresc asemanarile dintre cele doua.
In timp ce boala guta se considera a fi cauzata, indirect, de alimentatia foarte bogata in purine care odata transformate in acid uric in exces cauzeaza formarea de cristale in articulatii care duc la dureri atroce si umflarea si inrosirea articulatiei, artrita reumatoida este o boala autoimuna care cauzeaza inflamatii la nivelul tuturor articulatiilor din corp, le face imobile, dureroase si umflate. Din pacate este o boala a carei cauza nu a fost inca stabilita exact, dar care este sistemica, ceea ce inseamna ca se raspandeste in intregul organism putand afecta chiar si organe.

Guta apare mai ales la articulatia degetului mare de la picior, desi poate afecta si calcaiul sau incheietura, dar si articulatiile de la mana (degete, cot, pumn, etc). De asemenea, guta determina aparitia tofilor gutosi, niste noduli de culoare alba care se formeaza tot in urma acumularii de cristale. Tratamentul gutei in atacurile acute inseamna medicamente anti-inflamatoare, insa atunci cand articulatiile sunt deja erodate si miscarile se fac cu greu si cu dureri atroce se recomanda operatia pentru indepartarea cristalelor, ceea ce va reda mobilitatea articulatiei si stabilizarea acesteia. O astfel de operatie este indicat sa fie facuta in centre de specialitate, cu chirurgi specializati in acest tip de interventii, asa cum este Clinica Zetta, unde medicii sunt dedicati atat muncii lor, cat mai ales pacientilor, facand din juramantul lui Hippocrate un stil de viata.

La Zetta orice problema va fi tratata de catre o echipa medicala cu o experienta construita in mii de ore in salile de operatii, in interventii dintre cele mai dificile si complicate, de ultima generatie, dar si in afara salilor de operatii, in lucrari de specialitate, studii, congrese si conferinte pe teme dintre cele mai interesante. De asemenea, tehnologia disponibila in clinica este una de top, astfel incat pacientii sa se recupereze cat mai rapid dupa interventii, si cu o minina lezare a tesuturilor.

Ce este un implant dentar si care sunt avantajele lui?

implant-dentarDantura noastra e foarte importanta pentru sanatatea corpului nostru si pentru a putea sa zambim fara sa ne fie rusine de aspectul dintilor nostri. La orice varsta dintii se pot strica, pot aparea carii si modificari in structura lor, asa ca vizitele la medicul stomatolog trebuie facute cu regularitate. De regula, cand unul sau mai multi dinti lipsesc sau au probleme grave si trebuie scosi, medicul stomatolog sfatuieste pacientul sa apeleze la un implant dentar. El poate sa previna resorbirea osului, inclinarea dintilor vecini catre spatiul liber si cresterea riscului de carii si boli parodontale.

Implantul dentar poate sa refaca estetica danturii, pastreaza intacti dintii vecini si stimuleaza functional osul, fara a-i da sansa sa se atrofieze. Aplicarea implantelor nu este dureroasa, interventia fiind facuta sub anestezie, singurul disconfort fiind dat de umflarea naturala dupa interventie, care dispare la cateva zile dupa ce locul isi revine. Noii dinti aplicati prin metoda implant dentar seamana perfect cu cei sanatosi, sunt rezistenti, se poate manca in ei, nu afecteaza vorbirea si nici nu sunt asa de costisitori, interventia costand in jur de 500 euro sau mai mult daca vorbim de cativa dinti. Pentru ca fiecare implant e fixat in os dintii vor fi simtiti ca pacient ca fiind ai lui, fiind extrem de bine folositi atunci cand vorbiti, mancati sau radeti. Dintii vecini nu vor fi afectati in urma interventiei, asa ca dintii sanatosi nu au de suferit in niciun fel. Fixarea lor este foarte buna datorita filetului puternic infipt in os, conturul partilor moi fiind pastrat intact, estetica fiind perfecta.

Per total, cu faza de pregatire si de finalizare a tratamentului de dupa implant, tot procesul dureaza 6 sau 8 sedinte. Dintii implantati se intretin exact ca si cei naturali, prin periaj de doua ori pe zi si utilizarea obligatorie a atei dentare, dar cu mare atentie in zona implanturilor.

Blog Cautam.ro © Toate drepturile rezervate